În Orientul Mijlociu, Facebook-ul e un magazin virtual de arme
Mai multe țări din Orientul Mijlociu nu sunt foarte tehnologizate, dar au ajuns să folosească Facebook-ul ca pe un magazin virtual de arme.
În țări precum Libia, Siria, Iraq și alte câteva, se desfășoară războaie civile despre care aflăm destul de multe informații, în mod regulat, la televizor. Ce nu se știe însă, este faptul că teroriștii au ajuns să folosească Facebook, împotriva termenilor și condițiilor, precum un magazin virtual de arme. Totul s-a petrecut și continuă să aibă loc prin intermediul unor grupuri închise, în care nu poate să aibă acces oricine.
Sistemul de Facebook Groups, deși a fost menit să colaborați mai ușor cu prietenii din liceu sau facultate, a fost folosit de teroriști pentru a vinde arme de calibru mare și multe alte echipamente din același spectru. Militanții vor întâmpina însă pe viitor probleme în a-și continua activitatea în aceeași manieră, având în vedere că Facebook a închis 7 dintre cele 8 grupuri virtuale sesizate de New York Times. Cel de-al optulea continuă să fie activ deoarece nu pare să faciliteze tranzacții între membrii săi, ci este doar o cale prin care se discută despre armament.
Ideea de a folosi Facebook precum un magazin virtual de arme nu este deloc nouă. Având în vedere raportul publicat în urmă cu aproximativ o lună de către Armament Research, sunt șanse ca de câțiva ani să fi fost adoptată această rețetă. În acel document au fost detaliate mai multe cazuri în care prin intermediul unor grupuri de Facebook s-au comercializat rachete, mitraliere, lansatoare de rachete și nu numai. Inițial, fenomenul a fost depistat în Libia, dar Syria, Iraq sau Yemen au juns de asemenea să-l adopte.
Pentru ca totul să se petreacă în mod securizat, teroriștii s-ar putea să fie printre primii care s-au bucurat de posibilitatea efectuării de transferuri de bani prin Messenger. Astfel, se putea evita o intâlnire față în față între două parți ale unui conflict care, uneori, s-ar putea să fie de părți diferite ale unui conflict.